luni, 31 august 2009

22 noiembrie data alegerilor prezidentiale

Chiar vreti sa avem acelasi presedinte si dupa alegerile din toamna ? Eu sincer nu. Dezbracandu-ma de haina liberala pe care o port cu mandrie vreau sa spun ca m-am cam saturat sa fiu un cetatean intr-o tara in care presedintele Romaniei se urca beat la volan, injura jurnalistii, este xenofob, numeste ministri si inalti oameni in stat dupa interesul propriu, o tara in care familia prezidentiala face trafic cu armament, mai exact fratele presedintelui, fata acestui (o fetita care nu ar fi nici macar functionara la un ghiseu pentru ca nu stie prea bine limba romana) iese europarlamentar cu ajutorul unui partid democrat care este subjugat presedintelui, cealalata fata a presedintelui isi cumpara apartament de un milion de euro si nu poate sa il justifice, un presedinte care in loc sa imbine lucrurile, mai tare le dezbina.

Chiar cred ca trebuie sa incercam o schimbare. Nu avem de ce sa ii mai dam credit lui Traian Basescu, care este personajul negativ al clasei politice romanesti.

S-a hotarat data primului tur al alagerilor prezidentiale, 22 noiembrie. Nu cred ca toti cetatenii romaniei sunt naivi si dezinformati, dar sunt destui si de asta mi-e cel mai frica. Un om dezinformat este usor de manipulat. Vreau sa cred ca acei 30-35 % pe care ii are Basescu in sondaje sunt fictivi.

Sper intr-un vot care sa aduca schimbarea, un vot care sa desemneze un altfel de presedinte. Nu mai vreau un presedinte care sa mearga la toate balciurile, sa se certe cu toata lumea, sa fie implicat in tot felu de afaceri ilegale si imorale, un presedinte care are ca scop distrugerea adversarilor politici, vreau un presedinte in adevaratul sens al cuvantului.

Ultima zi de vara

Uite ca a venit si 31 august, ultima zi de vara a anului 2009. Pentru mine vara asta a fost speciala si a avut o insemnatate mai deosebita, fiind ultima vacanta ca si liceean. A fost probabil cea mai frumoasa vara, reusind sa fac tot ce mi-am propus. De la chestii mici pana la chestii mari, in toate domeniile.

Acum urmeaza o toamna si o iarna foarte incarcata : clasa a12a, campanie electorala si altele. Insa mi-am extras energia necesara pentru a le face pe toate. Daca reusesc sa imi indeplinesc obiectivele pe care mi le-am propus pana la sfarsitul anului, indiscutabil 2009 este anul cel mai bun din '90 pana astazi pentru mine.

duminică, 30 august 2009

sâmbătă, 29 august 2009

Motorfest Iasi



Iasi 11-13 septembrie 2009. Editia a5a.


Cai de acces :



vineri, 28 august 2009

Europa League

S-au tras la sort si grupele Europa League. Cu noroc pentru doua din echipele noastre, parerea mea, CFR si Steaua.

Grupa A: Ajax, Anderlecht, Dinamo Zagreb, FC Timisoara
Grupa B: Valencia, Lille, Slavia Praga, Genoa
Grupa C: Hamburg, Celtic, H. Tel-Aviv, Rapid Viena
Grupa D: Sporting, Heerenven, Hertha, Ventspils
Grupa E: AS Roma, Basel, Fulham. TSKA Sofia
Grupa F: Panathinaikos, Galatasaray, Dinamo Bucuresti, Sturm Graz
Grupa G: Villareal, Lazio, Levski Sofia, Salzburg
Grupa H: Steaua, Fenerbahce, Twente, Sheriff Tiraspol
Grupa I: Benfica, Everton, AEK Atena, BATE Borisov
Grupa J: Sahtior, Brugge, Partizan, Toulouse
Grupa K: PSV, Copenhaga, Sparta Praga, CFR Cluj
Grupa L: Werder Bremen, Austria Viena, Bilbao, Nacional


O grupa abordabila pentru Steaua si CFR. Dinamo nu a picat prea bine insa ne-a aratat aseara ca poate face si minuni. Cat despre Timisoara, a prins o grupa cu 2 echipe de Liga Campionilor, Ajax si Anderlecht si mie tare greu sa cred ca ii va lua fata uneia dintre ele.

Asteptam primavara europeana cu min 2 echipe romanesti.

miercuri, 26 august 2009

O sugestie pentru rutiera

O sugestie pentru politia rutiera din Iasi. Ar trebui mai multe secunde la semaforul din Podu Ros ( vezi imaginile ), pentru pietoni, 28 de secunde nu sunt necesare. Abia trec eu care sunt tanar ;))... dar un batran/a nu reuseste si mereu am vazut cazuri in care soferii claxoneaza persoanele de pe trecere. 35 de secunde cred ca ar fi suficiente.



marți, 25 august 2009

Crin in turul 2




Pana si PSD-isti il vad pe Crin in turul doi.

Mircea Geoana ?

Nu stiu cati dintre voi stiu cu adevarat cine este Mircea Geoana sau cine a fost Mircea Geoana inainte sa ajunga presedintele PSD.

Trebuie mentionat din start faptul ca este fiul fostului sef al Comandamentului Apararii Civile, Ioan Geoana, cel care in ’89 avea planurile subterane ale capitalei.

Inainte de ’89, nu avea legaturi cu politica, avea alte ocupatii, era arbitru de fotbal, si lucra pe santierele din Bucuresti ori Giurgiu.

Dupa ’90 ajuns functionar al Ministerului de externe si dupa ceva vreme, fiind fiul generalului Geoana a ajuns directorul Directiei Afaceri Europene.

In 1996 a ajuns ambasadorul Romaniei in SUA, desi nu avea gradul de ambasador.

In perioada 2000-2004 a ajuns Ministrul Afacerilor Externe in guvernul Nastase.

Controversat este si averea actualului presedinte PSD care are oficial, aprox 200.000 euro care sustine ca i-a castigcat ca bursier si amabsator in SUA, lucru ce nu poate fi dovedit.

In perioada ’96-’00 in care CDR-ul a fost la guvernare, cu Emil Constatinescu presedinte, Mircea Geoana a fost mentinut ambasador al Romaniei in SUA. Varianta oficiala care s-a vehiculat a fost aceea ca familia Geoana a stiut sa intretina foarte bine relatia Romaniei cu SUA, mai mult s-au imprietenit cu fostul ambasador american Alfred Moses, spijinindu-l intr-o afacere dubioasa care a provocat pierderi de 80 mil dolari statului roman. Afacerea ( Transchen ) a fost in mediul agricol. Guvernul de atunci a semnat dubios un contract cu o firma americana care se angaja sa modernizeze agricultura din Romania si sa aduca utilaje noi. Dupa semnarea contractului nu s-a mai intamplat nimic notabil. Promotorii acestei afaceri au fost Alfred Moses si cumnatul lui Mircea Geoana, Ionut Costea, fost secretar de stat la finante in acea perioada.

O alta varianta ce se vehicula si a fost confirmanta de fostul presedinte Emil Constatinescu a fost aceea ca dupa aflarea rezultatelor din 1996, cand Constatinescu a iesit presedinte, Mircea Geoana, i-a trimis o scrisoare acestuia prin care isi exprima bucuria ca a castigat alegerile si ca a scapat de stafiile trecutului comunist ( Iliescu & PSD ), desi era membru PSD.

De cand a iesit presedinte PSD, Mircea Geoana a incercat sa isi scrie alta biografie.

Acum este candidatul PSD pentru functia de presedinte al Romaniei. Nu ar fi tragic sa iasa presedinte un fost arbitru, nu ? Intr-o tara ca Romania ne-am invatat in politica cu cantareti de muzica populara ( Dolanescu si Irina Loghin ), fosti fotbalisit ( Iordanescu ), fosti membri PCR ( V Mocanu, Anghel Stanciu ), fosti marinari ( Basescu ) etc. Nu ar fi prea grav sa avem si un presedinte arbitru, nu ?

luni, 24 august 2009

Adevar sau Provocare

Mai tineti minte jocul adevar sau provocare ? Eu da si as vrea sa il joc cu cateva personaje care imi sunt antipatice, si nu pentru ca sunt din alt partid ci pentru ca trag Romania in jos. O sa ma limitez doar la o intrebare desi as avea min 100 pentru fiecare.

1.Traian Basescu

- Adevar : este adevarat ca ati stiut si ati incercat sa acoperiti faptul ca fratele dvs. facea afaceri cu armament si avea legaturi cu grupari teroriste ?

- Provocare : va provoc sa nu mai candidati in noimebrie la functia de presedinte.

2.Emil Boc

- Adevar : este adevarat ca sunteti o marioneta si dansati dupa cum canta Traian Basescu ?

- Provocare : va provoc sa o eliminati din functie pe Elena Udrea.

3.Elena Udrea

- Adevar : este adevarat ca ati dat contracte ale ministerului turismului la clienteala PDL ?

- Provocare : va provoc sa va dati demisia si sa va cereti scuze public pentru ceea ce ati facut.

duminică, 23 august 2009

23 august




O zi pe care din pacate multi o regreta. Ziua de 23 august a fost sarbatorita timp de 40 de ani, ca o sarbatoare nationala. Nu am avut ocazia sa particip la aceasta sarbatoare si nici nu imi doresc. Dar ma intreb... oare se dadeau mici si bere gratis, cum dau cei de la PSD acuma ?:D

sâmbătă, 22 august 2009

Deputat in mediul rural

Nu stiu ce faceti voi cand va plictisiti, dar eu incerc sa imi dau explicatii, sa imi explic unele chestii care nu le inteleg, care nu au logica pentru mine.

Azi m-am trezit pe la ora 13. Si ma tot plictisesc de atunci. Gandindu-ma la tot felul de prostii si lucruri care nu au logica din punctul meu de vedere, mi-a trecut prin cap urmatoarea intrebare: Ce as face daca as fi deputatul unui colegiu din mediul rural ? ( nu ascund faptul ca desi am 18 ani si sunt inca liceean, ma gandesc la o cariera politica si la o eventuala candidatura )

Personal cred ca acum, cu votul uninominal, deputatul are o responsabilitate mai mare si este obligat sa faca ceva pentru colegiul in care a iesit deputat. ( spun ca este obligat pentru ca intr-un fel este primar peste acel colegiu si trebuie sa aduca fonduri indiferent cum si prin ce mijloace, daca pana in 2008 era trecut pe o lista de partid in functie de cat au cotizat sau ce beneficii au adus partidului, acum trebuie sa fie pe picioarele lui )

Am facut campanie in mediul rural, sondaje etc. si stiu cat de cat ce nevoi au oamenii si ce ii doare cel mai tare. Nu prea am vazut canditii optime care sa ajute la dezvoltarea si formarea copiilor din mediul rural. Scolile si gradinitele nu numai ca nu sunt dotate cu o biblioteca, calculatoare cu internet, sali de sport, jucarii dar mai ales cladirile se afla in paragina, fara toalete, banci rupte, egrasie etc. Ce asteptari sa avem de la copii din mediul rural daca nu au aceste conditii minime care sa le ofere un cadru optim in care sa isi dezvolte activitatile.
Ce ar putea sa faca un deputat pentru a rezolva aceasta problema ? Sa directioneze fonduri catre comunele din colegiul lui. Evident ca acest lucru nu este tocmai usor, insa un deputat are mai multa "putere de convingere" decat un primar de comuna pentru atragerea de fonduri. Asta mi-as dori sa fac in primul rand daca as fi deputat.

Un alt lucru care m-a impresionat foarte tare este ingiena oamenilor din mediul rural. Cum sa le vorbesti despre spalatul pe dinti ? Daca ei nu au apa curenta si canalizare. Praful existent in comunele unde nu este drum asfaltat te obliga sa faci dus sau baie odata sau de doua ori pe zi. Un pic cam greu daca ne gandim la conditiile actuale. Mi se pare una din principalele probleme existeten in Romania. Este foarte greu, sau poate imposibil sa crezi ca poti rezolva aceasta problema in urmatorii 20-30 de ani, in ritmul in care se desfasoara lucrurile. Revin la votul uninominal si cred ca deputatul unui colegiu poate ajuta la rezolvarea acestei probleme.

Mai sunt multe probleme insa astea mi se par cele mai urgente si necesare in viata rurala. E trista ca exista asemenea probleme intr-o tara membra a UE.

Poate peste 8-12 ani o sa am posiblitatea sa ajut la rezolvarea acestor lucruri daca nu o sa le rezolve cineva pana atunci.

luni, 17 august 2009

Bolsevicii la putere

Am fost atent zilele astea la acea stenograma a comisiei Udrea si la reactiile celor din PDL, din ministerul Turismului si a unor asa zisi ziaristi.

Eu unul am inteles din aceasta poveste cu stenograma, cine este Elena Udrea, cata influenta are si ce reprezinta ea in PDL. Cred ca este a cea mai influenta persoana din PDL dupa Traian Basescu, fara nicio exagerare.

Este incredibil cum in anul 2009, in Palatul Parlamentului, intr-o comisie care avea menirea sa ancheteze un ministru, au fost inregistrate discutiile membrilor comisiei.
Si pentru cine s-a ajuns atat de departe ? Pentru Nuti.

Scenariul e simplu. Au inregistrat discutiile, in care membrii comisiei vorbeam informal... insa nu pot fi incriminati de ceva, sunt niste discutii absolut normale, doar ca membrii comisiei nu vorbeau ca si cum ar fi vorbit intr-un cadru oficial. Elena Udrea, gasca PDL-ista ( incep sa ii vad pe cei din PDL ca pe o gasca si nu un partid politic cu doctrina, statut etc ) si evident Traian Basescu cer desfiintarea comisiei si acuzarea comisiei de incercare de lichidare a ministrului absolut curat si nepatat. Primii doi pasi au fost facuti : Elena Udrea a declarat ca nici ea nici vreun alt angajat al ministerului turismului nu se vor prezenta in fata comisiei si Roberta Anastase, presedinta camerei deputatilor, a cerut desfiintarea comisiei.

Este incredibil la ce s-a ajuns pentru o hoata. Un ministru care a cheltuit banul public intr-un mod incredibil, care a dat contracte prin negociere clientilor PDL, si nu prin licitatii. Aceste metode bolsevice folosite in vremea comunistilor sunt aplicate in anul 2009, intr-o presupusa democratie, cu un presedinte si un guvern prinsi de minune in acest peisaj.

vineri, 14 august 2009

Ceva nu se leaga

Ceva nu se leaga... poate va dati voi seama :

1. Se presupune ca este criza financiara, facem toate eforturile sa scapam de ea, sa readucem economia pe un plan ascendent etc. Se iau masuri proaste, bune, asa cum sunt ele. Ceea ce nu inteleg este de ce pe timp de criza scad salariile bugetarilor, sunt trimisi in concediu medical fara plata, sau muncesc 10 zile fara sa ia bani, iar pensiile cresc cu 2%, unele ministere au 120.000 euro pentru pixuri si 60.000 euro pentru toner la imprimanta (ministerul turismului).

2. Mircea Geoana se invarte in jurul cifrei de 20.000-25.000 euro. Anul trecut, la alegerile parlamentare, a promis cate 20.000 de euro fiecarui roman care se intoarce in tara. Acum a crezut miza, probabil alegerile prezidentiale is mai importante decat cele parlamentare. Cei care se intorc in tara si pornesc o afacere in agricultura primesc 25.000 euro. Fix de asta are Romania bani acuma. Noi ne imprumutam de la FMI ca sa supravietuim si sa platim salariile si el vine cu ideei crete si promisiuni gretoase. Multi politicieni mint si promit aiureli.. dar Geoana, parca vrea sa tina topul.

joi, 13 august 2009

Cred ca nu stiu

Am vazut chestia asta la Sinteza zilei, personal mi se pare foarte amuzanta, din 2 motive: 1. Penescu a fost arestat pentru ca a dat mita arbitrilor ;)) si 2. Raspunsul lui il dau guvernantii nostri zi de zi, de la Boc pana la Pogea sau Videanu.


miercuri, 12 august 2009

Ministerul Udrea

Cam asa arata planul de achizitii la Ministerul Udrea :


Jaluzele verticale - 7.000 de euro

Autoturisme - 186.741 de euro

Pixuri, brichete, umbrele, suport mouse, memorie flash - 121.500 de euro

Servicii de promovare prin realizarea de materiale promoţionale - 486.000 de euro

Instalarea de indicatoare rutiere - 500.000 de euro

Servicii de consultanta si reprezentare juridica - 300.000 de euro

Servicii de publicitate pe piata interna - 1.220.000 de euro

Plata chirii depozite si birouri - 1,6 milioane de euro

Deplasari cu avionul - 150.000 de euro

Servicii de protocol - 40.000 de euro

Cartuse de toner - 60.000 de euro


Au mai fost si contracte semnate intre minister si anumite firme dupa ce au fost executate contractele.

Banii prevazuti in luna martie pentru contracte de publicitate au fost 1,2 mil euro, iar in luna iunie aceasta suma a ajuns la 2,6 mil euro.

Contractele de peste 40.000 euro trebuie date prin licitatie. Ori ministerul Udrea a dat tote contractele prin negociere, la clienteala PDL.

Sper sa aiba aceeasi sorta ca Riti, o alta mimoza sustinuta si promovata de Traian Basescu.

marți, 11 august 2009

Masuri anti-criza

Am descoperit un site foarte interesant si serios in ceea ce priveste actuala problema cu care se confrunta intreaga lume, criza financiara.
Siteul apartine unui om pe care personal il stimez si il apreciez foarte mult, nu pentru ca este un simplu membru PNL, ci pentru ceea ce a facut in mediul de afaceri roman, este vorba despre Dinu Patriciu.

Pe aceasta pagina sunt prezentate 10 masuri anti-criza din punctul de vedere al lui Dinu Patriciu. Aparent masurile par a fi bune, pe langa garantia data de un om care a demonstrat ca stie ce inseamna economie.

Am sa va las adresa daca sunteti interesati sa cititi. Click aici!

Vicepresedinte nou la CJ

Coalitia PSD-PDL la nivel local incepe sa faca ceva pentru oras. Prima masura pentru o mai buna ordine in oras a fost numirea lautarului Serban in functia de vicepresedinte CJ, in locul liberalului Victor Chirila. Nu am nimic cu meseria de lautar, dar ca sa fii promovat de la lautar la vicepresedinte de CJ e lucru mare.

Astazi intr-o sedinta fulger a consiliului judetean, la care au participat Nichita, Carlan, V.Lupu si alti lideri ai filialelor PDL si PSD, consilierii judeteni PSD si PDL au votat schimbarea lui Victor Chirila, in ciuda opozitiei facute de Simirad, care acuza coalitia PSD-PDL ca fiind o intelegere intre doi oameni ( Nichita si Carlan ). Mie greu sa zic, dar Simirad are dreptate aici.

Sunt curios sa vad cu ce o sa schimbe asta activitatea consiliului judetean si ce alte super-masuri au de gand sa ia cei doi iluminati din fruntea partidelor PSD si PDL, pentru orasul nostru.

luni, 10 august 2009

EBA de Bruxelles

Un banc cu adevarat bun :)). Care reflecta un pic si realitatea despre familia prezidentiala.


Fiica lui Traian Băsescu e în Bruxelles, îi reprezintă pe romani. Întrebând-o părinţii cum se simte, le-a răspuns că în general bine, dar se jenează un pic cand ea vine cu Mercedesul 500 la Parlamentul European, iar preşedintele Jerzy Buzek coboară din tramvai. Peste câteva zile primeşte un cec de 1 milion de euro şi o telegramă: "Nu ne face numele de ruşine! Cumpără-ţi şi tu un tramvai!..."

duminică, 9 august 2009

Reformele lui Boc

Nu am nimic cu presedintele PD-L Emil Boc, dar mi se pare cel mai incompetent premier pe care l-a avut Romania. De cateva zile tipa ca vrea sa faca reforme in sistemul guvernamental din Romania si ca niciun guvern sau parlament in ultimii 20 de ani nu a avut curajul sa faca ceea ce vrea el sa fac.

Mai mult vrea sa isi asume aceste reforme in fata parlamentului. In realitate ei vor sa evite discutiile cu societatea civila pentru ca nu vor cadea la un acord in ceea ce priveste grila unica de salarizare.

Mai exact grila unica de salarizare se va afla pe 3 niveluri de referinta cu coeficiente medii de 8,8 , 6,5 si 3,8 salarii minime pe economie.

Asta ar presupune sa scada unele salarii si sa creasca altele pentru a ajunge la un raport de 1 la 15 intre salariul minim si cel maxim. Ceea ce e o aberatie si imposibil pentru ca nu ai cum sa ii tai din salariul unui profesor de exemplu sau unui medic, care a castigat acei bani prin vechime si nici nu poti sa ridici celelalte salarii pe timp de criza, numarul lor fiind foarte mare.

Si ca sa ii raspund lui Emil... evident ca nimeni nu a avut curajul sa faca asta timp de 20 ani, pentru ca nimeni nu a avut curajul sa semneze un asemenea acord cu FMI, care sa ne impuna aceasta grila a salarizarii.

Cat despre banii primiti de la FMI, care ar fi trebuit sa intre in visteria statului, ei se duc pe salarii si pensii. Partea cea mai proasta este ca banii ajung doar pana in noiembrie-decembrie, dupa aia Dumnezeu sa ne ajute.

sâmbătă, 8 august 2009

Controlorii RATP

Ieri am fost martorul unei intamplari amuzante pentru mine, insa nu prea amuzanta pentru cei de la RATP. Am luat tramvaiul 5 din Podul Ros spre Baza 3. In statie la Sinta au urcat controlorii ( doi baieti mai tinerei ). Cum era si de asteptat au prins pe cineva fara bilet, o fata de vreo 18-20 ani. Mi-a placut atitudinea lor fata de fata, au fost politicosi, un pic revoltati pe fata ca nu si-a luat bilet, insa nu peste masura si la urmatoarea statie au coborat cu ea pentru ai scrie amenda, cum era si normal. Intamplator sau nu am coborat si eu in aceeasi statie, statia vis a vis de CET.

Atitudinea controlorilor s-a schimbat putin cand fata le-a spus daca nu pot rezolva altfel cazul, decat sa ii scrie o amenda. Fata a scos din buzunar 5 ron si i-a intins unuia dintre cei doi controlori. Replica lui a sunat cam asa " Da iti bati joc de mine, nici un pachet de tigari nu-mi iau si suntem si doi ". Fata a mai scos 5 ron si i-a dat controlorului. Cu un tupeu extraordinar acesta ii zice " Sa zici saru'mana ca ai scapat doar cu atata ".

Evident ca nici gestul fetei nu a fost tocmai legal si moral, insa cei care au iesit in pierdere au fost cei de la RATP.

Sper sa se sesizeze cineva de la RATP si sa realizeze controale la controlori. Poate cu niste controlori cinstiti RATP-ul ar avea un profit un pic mai mare si si-ar permite sa plateasca taxele pentru noile autobuze achizitionate in Romania, si nu in Bulgaria.

joi, 6 august 2009

Ce nu-mi place in Iasi

Am mers azi pe jos din Bularga ( cartierul in care locuiesc ) pana la sediul PNL din Podul Ros si m-am gandit ce nu imi place mie la orasul meu. Evident ca sunt foarte multe lucruri, personal nu sunt deloc multumit de cum arata Iasul.

In primul rand urasc cainii vagabonzi ( am fost muscat de 2 ori de caini ) si in Iasi sunt mult prea multi caini comunitari. Nu stiu cum e in alte cartiere insa in Bularga 2 din 5 vetuitoare sunt caini.

O alta problema majora a orasului este mizeria. Salubrisul nu stiu cum lucreaza insa orasul arata ingrozitor. Strazile principale sunt curate insa in cartiere este o mizerie de nedescris.

Seara cand vin acasa am aceasi problema... iluminatul. In Bularga iluminatul este de doar 50%. Trebuie sa ocolesc ca sa ajung acasa pe un drum iluminat.

Una din cele mai mari probleme ale Iasului din punctul meu de vedere este Bahluiul. Multe orase si-ar dori sa aiba o apa curgatoare ce trece prin centrul lor. Noi nu prea stim sa o valorificam... Bahluiul arata ca o balta, o mlastina in care lumea arunca gunoiul. Ar putea amenajat foarte frumos si apa curatata, insa trebuie sa mai asteptam cativa ani buni probabil. Aceasi problema este si cu Nicolina.

Un alt lucru care nu-mi place in Iasi sunt strazile. Avem niste strazi incredibil de proaste, pline de gropi si hopuri. Cred ca cei care merg zilnic cu masina prin Iasi pot confirma.

O problema pe care am intalnit-o recent a fost cand am vrut sa vizitez anumite obiective din Iasi cu niste turisti danezi. Palatul Culturii in reconstructie pana in 2012, Mitropolia in reconstructie, Teatrul National "V. Alecsandri" in reconstructie etc.

De asemeni nu inteleg de ce nu se face pasajul subteran de la Hala Centrala. E o carie in centrul Iasului ce blocheaza traficul si asa infernal.

O alta problema, pe care o inteleg insa, este echipa de fotbal a orasului. Este o sugativa a bugetului local si nu aduce nici un beneficiu orasului. Evident edilul sef, el comandate ,nu vrea nici gand sa dea echipa din mana, unor investitori. De ce ? Pentru ca asta inseamna multe voturi de la prostime.

Avand in vedere ca sunt tanar, si inca nu imi permit o masina proprie, circul cu autobuzul. E groaznic. Toti sunteti deacord cu mine. Pe langa faptul ca merg extraordinar de greu, autobuzele, tramvaiele sunt de o calitate foarte proasta. Ultimele achizitii pentru transportul public iesean au fost facut din Bulgaria, incredibil sau nu, am ajuns sa folosim jafurile bulgariei. Nu era deajuns ca am platit o suma foarte mare pentru ele, dar primaria a ales ca autobuzele sa fie inmatriculate tot in Bulgaria. Deci... taxele pe banii nostri nu raman la noi in tara, se duc la vecinii Bulgari. Nu e prea ok.

Nu stiu daca ati observat insa in Iasi, primaria da autorizatii in stanga si-n dreapta fara sa ia in calcul faptul ca 99% din cladirile care se construiesc nu au locuri de parcare, cum ar fi normal si legal.

Cam asta e orasul nostru... sincer sa fiu sunt foarte dezamagit insa cu o conducere rosie din '90 nu avea cum sa fie altfel. Speram ca in 2012 iesenii sa schimbe ceva.

Iasul merita mai mult !

miercuri, 5 august 2009

Boc iar ne minte

Liderii coaliţiei au îngropat ieri restructurarea aparatului de stat cu 20%, stabilind o „comisie de analiză“. De asemenea, reducerea numărului agenţiilor guvernamentale şi reducerea numărului de angajaţi la cabinetele miniştrilor sunt tergiversate din cauza refuzului miniştrilor PSD de a renunţa la oamenii lor din structuri şi a celui al miniştrilor PDL de a renunţa la ai lor.

Cotidianul.ro

Nu ai cum sa reduci presonalul cu 20% din 2 motive : 1. nu ai unde sa ii angajezi pe oamenii aia si 2. pentru ca nu le convine nici PDL-istilor si nici PSD-istilor, ca acolo sunt oamenii lor, iar un post de asta reprezinta o motivatie de 4 ani sa munceasca pentru partid, nu mai punem in calcul ca inseamna si bani, tot pentru partid.

Asta am zis eu imediat dupa ce am auzit declaratia curajoasa a lui Boc.


Deci... iar ne-a mintit Boc ?


Astept sa vad si cei 30 km de autostrada ( Bucuresti-Brasov ) care i-a promis tot Boc, pana la sfarsitul anului. "Avem asigurate resursele financiare, anul acesta finalizăm 30 de kilometri din acest tronson de autostradă. ... " Emil Boc

Sa vede daca iar ne minte.